Reabilitarea a fost inițiată ca urmare a unor fisuri în structura celor două poduri de la Fetești și Cernavodă, care afectau siguranța circulației feroviare, determinând reducerea vitezei de circulație a trenurilor, care ajungeau astfel cu întârzieri semnificative la destinație.
Scopul lucrărilor efectuate a fost de creștere a vitezei de circulație a trenurilor și creșterea gradului de siguranță, iar obiectivele urmărite aveau în vedere refacerea sistemului de prindere a căii pe podurile noi, reparații la infrastructura podurilor, refacerea sistemelor de ventilație, instalarea sistemului de semnalizare fluvial și instalarea sistemelor de supraveghere.
Podurile Dunărene ce asigură legătura feroviară între București și Constanța se vor finaliza în acest an, ulterior, viteza de circulație a trenurilor pe poduri va fi de 100km/h, față de 30km la momentul reabilitării.
Având în vedere faptul că cele două poduri reabilitate sunt obiective de interes strategic național, de o reală importanță, este necesară asigurarea unor măsuri de pază și protecție permanente și foarte eficiente. Astfel, s-a optat pentru o soluție IP de supraveghere de la Dahua, formată din camere de supraveghere dome, speed dome de 5 megapixeli și echipamente de înregistare NVR de 64 de canale. Componenta sisteme de supraveghere a proiectului a fost asigurată cu ajutorul instalatorului San Electroterm Grup SRL și a importatorului Dahua în România, KMW Systems.
Soluția Dahua aleasă
Supravegherea video a zonei a fost asigurată cu ajutorul a 46 de camere IP dome de exterior, cu o rezoluție înaltă de 4 megapixei, modelul IPC-HDBW4421E . Acestea oferă avantajul unor imagini calitative și a unor detalii precise, absolut necesare într-un astfel de proiect. În plus, camerele dispun de funcții inteligente ce generează evenimente atunci când este traversată bariera virtuală setată (tripwire), detectează obiectele aflate în mișcare din zona de protecție definită (detecție intruși), și de asemenea detectează automat fețele oamenilor din înregistrări, generând un eveniment specific de tip snapshot sau alarmă (detecție facială).
Toate aceste funcții conduc atât la prevenirea unor situații ce pot pune în pericol siguranța feroviară cât și pentru identificarea făptașilor în cazul unor incidente.
Având în vedere specificul proiectului de reabilitare a celor două poduri, au fost necesare camere de supraveghere care să dispună de protecție împotriva diverselor acte de vandalism, iar modelele SD6AE530U-HNI și IPC-HDBW4421E răspund acestor cerințe, având un grad de protecție ridicat (IK10).
Securitatea și supravegherea podurilor de la Fetești și Cernavodă au fost completate cu ajutorul speed dome-urilor SD6AE530U-HNI . Acestea dispun de un puternic IR la 200 metri ce asigură obținerea unor imagini clare și echilibrate chiar și pe timpul nopții, 30X zoom optic și 16X zoom digital. Acest model de cameră oferă avantajul supravegherii unei suprafețe ample, având un câmp de vizualizare larg. În plus, modelul folosit are capacitatea de a se roti și de a face zoom pe imagine, fiind astfel orientat în funcție de nevoia locală de supraveghere. Flexibilitatea adusă de acest tip de cameră a fost de o reală importanță pentru securitatea proiectului.
Modelul SD6AE530U-HNI folosește un algoritm special de procesare video ce asigură imagini clare chiar și în condiții de ceață densă (defog). Supravegherea Podurilor Dunărene a fost dusă la un nivel superior și datorită funcției auto traking de care dispune speed dome-ul, funcție cu ajutorul căreia se urmăresc obiectele aflate în mișcare. Pentru un control mai facil și mai eficient al speed dome-ului, s-a utilizat o tastatură specială (NKB1000 ) ce dispune de joystick 3D.
În ceea ce privește echipamentul de înregistrare folosit pentru supravegherea Podurilor Dunărene s-a decis asupra unui NVR5864-4KS2 cu 64 de canale IP. Acesta prelucrează funcțiile inteligente de la camere și în același timp permite urmărirea și mărirea obiectelor suspecte prin simpla deplasare a mouse-ului (3D Intelligent Positioning).
Echipamentele de supraveghere Dahua utilizate în cadrul proiectului de reabilitare a Podurilor Dunărene asigură protecție împotriva furturilor, vandalizării, catastrofelor feroviare, precum și împotriva altor pericole de tipul acțiunilor criminale și atentatelor teroriste. Astfel, prin supravegherea în permanență a podurilor se asigură siguranța traficului feroviar.